Botoșăneancă salvată dintr-o fântână de cca. 8 metri

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani, o femeie în vârstă de 79 de ani a fost salvată dintr-o fântână de cca. 8 metri. Incidentul a avut loc în satul Sârbi, comuna Vlăsinești din județul Botoșani.
Apelul a fost făcut de două vecine care treceau prin dreptul gospodăriei și au auzit strigătele femeiei. „La fața locului s-au deplasat doua echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu accesorii specifice și o ambulanta SMURD, dar și pompierii voluntari din comună. Cu ajutorul accesoriilor specifice, în mai puțin de zece minute, bătrâna a fost adusă la suprafață. Intervenția a fost una extrem de dificila având în vedere faptul ca fântână era foarte îngustă, având diametrul de cca. 40 cm”, a explicat ISU Botoșani.

Femeia a fost transportată conștientă la spital de un echipat SMURD pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
Sursa foto: Facebook Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani – ISU Botosani





