Județul Iași pe locul al II-lea la nivel național ca promovare la examenul de Bacalaureat

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a anunţat, luni, că rata de promovare la Bacalaureat a fost de 73,3%, cea mai mare din ultimii 10 ani. Judeţul din top este Clujul, cu 85,1% promovabilitate, iar pe ultimul loc este Ilfovul, cu 47%.
Judeţele cu cea mai scăzută rată de promovare au fost Ilfov, cu 47%, în creştere cu 6% faţă de anul trecut, dar tot cea mai scăzută, Giurgiu, cu 55% şi Călăraşi cu 53%. ”Toate aceste trei judeţe au un număr mic de candidaţi la Bacalureat, circa 1.000 de candidaţi. Putem compara cu aproape 15.000 în Bucureşti, cu 5.000 în Iaşi şi Suceava, sau 4.000 în Cluj”, a mai spus ministrul.
Judeţul Iaşi se afla pe locul 2 în ceea ce priveşte promovabilitatea la examenul de Bacalaureat 2021, cu un procent de 81,9%, pe primul loc aflându-se judeţul Cluj cu 84,1%.
Pentru promoția curentă, rata de promovare este 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeași etapă din sesiunea iunie-iulie 2020 – 71,4%), iar pentru promoțiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020 – 25%).
Din pomoţia actuală, 78,3% a promovat şi 32,1% din promoţii anterioare. Cele mai ridicate rate de pomovare au fost înregistrate în Cluj (85,1%), Iaşi (81,7%), Galaţi (81,6%) şi Brăila (81,3%). Bucureştiul a avut o rată de promovare de 77,4%, peste medie dar nu în top.
7 candidați au obținut media 10, județul Iași plasându-se și în acest clasament pe poziția a doua pe țară.
Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10
- 92 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
- 145 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 65 / Istorie – 80)
- 377 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

„Examene de nota 10”, lecții video de recapitulare derulate de ISJ împreună cu Somax TV Botoșani






