Soluțiile propuse de Ministerul Educației în ceea ce privește încheierea mediei pe semestrul I

Aproximativ 65.000 de elevi se află în situație de risc cu privire la neîncheierea mediei pe semestrul I din cauza imposibilității de acces la resursele tehnologice.
Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a organizat o videoconferință cu inspectorii școlari generali, tema principală fiind identificarea numărului de elevi aflați în situație de risc cu privire la neîncheierea situației școlare pentru semestrul I, precum și măsurile ce se impun în această situație.
„Măsurile necesare identificate până în acest moment sunt:
1. Desfășurarea de activități remediale pe parcursul semestrului al II-lea, cu identificarea surselor de finanțare pentru plata cadrelor didactice.
2. Prelungirea perioadei de încheiere a situațiilor școlare neîncheiate în semestrul I, de la patru până la opt săptămâni de la revenirea la cursuri în semestrul al II-lea.
3. Posibilitatea încheierii mediilor cu minimum două note, indiferent de numărul orelor alocate săptămânal fiecărei discipline”, au scris reperezentanții Ministerului Educației.
Conform sursei, s-a avut în vedere și că în ultimii ani, numărul elevilor care se aflau anual în această situație era de aproximativ 15.000.
Sursă foto: diez.md






