Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost reprogramate

Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a anunțat astăzi, 30 martie, că Jocurile Olimpice de anul viitor, amânate din cauza pandemiei de Covid-19, vor avea loc între 23 iulie şi 8 august 2021.
CIO a menționat că evenimentul va purta titulatura de Jocurile Olimpice 2020, chiar dacă vor avea loc peste un an. Forul a precizat şi datele de desfăşurare pentru Jocurile Paralimpice, care vor avea loc între 24 august şi 5 septembrie 2021.
Potrivit sursei bzi.ro, anul viitor sunt programate două campionate mondiale, la atletism şi nataţie, sporturi de bază din programul JO, primele între 6 şi 16 august, în SUA, iar celelalte între 16 iulie şi 1 august, la Fukuoka, în Japonia. Acum, aceste două competiţii majore vor trebui reprogramate. De la înfiinţarea jocurilor moderne, în 1896, este pentru prima oară când acestea sunt amânate pe timp de pace. Competiţia a mai fost anulată de trei ori în timpul celor două războaie mondiale, în 1916, 1940 şi 1944.






