Unele școli ar putea fi redeschise începând cu 8 februarie. Deciziile vor fi luate la nivelul fiecărei localități în parte

Unele școli ar putea fi deschise începând cu data de 8 februarie, adică după vacanța intersemestrială dacă pandemia nu va evolua semnificativ în următoarele săptămâni pe teritoriul României. Președintele Klaus Iohannis a transmis astăzi că această decizie va fi luată la nivelul fiecărei localități, în funcție de scenariul pandemic în care se află.
Președintele Klaus Iohannis a avut astăzi o ședință cu premierul Florin Cîțu, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, ministrul Sănătății Vlad Voiculescu și cu alte personalități din domeniu pe tema deschiderii sau nu a școlilor.
Potrivit declarațiilor șefului statului, începând din semestrul al II-lea, după vacanţa de o săptămână care urmează la începutul lunii februarie, majoritatea şcolilor se vor redeschide. Redeschiderea unora dintre școli va fi permisă însă în condiţiile în care răspândirea virusului va fi în continuare limitată.
„Se revine, practic, la sistemul descentralizat care ţine cont de evoluţia pandemiei din fiecare localitate. În acest fel, în semestrul II, în localităţile care se încadrează în aşa-numitul scenariu verde, cu relativ puţine cazuri, toate şcolile se redeschid fizic, copiii merg la şcoală. În localităţile care se încadrează în scenariul galben, adică sunt ceva mai multe cazuri de infectare, lucrurile se schimbă în sensul că merg în continuare la şcoală, mai exact la grădiniţă şi la şcoală, copiii de grădiniţă, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, şi copiii din clasele terminale – VIII, XII. În cazul în care localitatea intră în scenariul roşu, continuă pentru un timp să meargă la şcoală şi la grădiniţă copiii de grădiniţă şi de ciclu primar, dar ceilalţi nu mai merg la şcoală”, a declarat astăzi președintele Klaus Iohannis.
Dacă rata de infectare dintr-o localitate ajunge peste 6, localitatea se carantinează și învățământul trece cu totul în on-line.
Președintele s-a referit, pe scurt, și la universități. Decizia de redeschidere a universităților va fi luată la nivelul fiecărei instituții, acestea putând să decidă în funcție de scenariul după care funcționează școlile și liceele din municipiul în care se află.
„Este foarte important de ştiut că toate aceste lucruri vor deveni realitate în măsura în care situaţia pandemică nu se înrăutăţeşte grav. Trebuie să respectăm restricţiile. Şi apropo de restricţii, se schimbă evaluarea pentru şcoli, însă toate celelalte măsuri rămân în vigoare. Nu se schimbă nimic altceva decât evaluarea pentru şcoli”, a precizat șeful statului.
Președintele a spus că în data de 2 februarie, înainte să înceapă şcoala, se va face o reevaluare a situaţiei pandemice şi decizia finală va fi luată abia pe 2 februarie.






