Autovehicule noi pentru poliția rutieră din Vaslui
Până la sfârșitul acestui an, Poliția Rutieră Vaslui va fi dotată cu autospeciale marca BMW 320iX, masini ce pot atinge 100 de km/h în numai 8 secunde.
Până în momentul de față la nivelul IGPR a fost desfăsurată o licitatie în vederea contractării, în cadrul proiectului ,,Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încãlcarea regulilor de circulație”, finantat prin Programul Operational Infrastructura Mare (P.O.I.M.), a unui numãr de maximum 600 de autospeciale de politie destinate specialitãtii „rutierã”. Astfel, Politia Românã vrea sã doteze Serviciile Rutiere din cadrul inspectoratelor din întreaga tarã cu noile BMW-uri Seria 3 care vor înlocui autospecialele Dacia Logan cu care politistii lucreazã de ani buni.
Pe 12 septembrie 2022, IGPR a semnat primul contract subsecvent cu Automobile Bavaria, la mai puțin de o lunã dupã semnarea acordului-cadru.
„Așteptăm și noi noile autospeciale de poliție dar, deocamdată, nu știm când vor intra în dotarea Politiei Rutiere”, au declarat reprezentanții IPJ Vaslui.







