România trece la ora de vară. Toate ceasurile vor fi date cu o oră înainte

În noaptea de sâmbătă spre duminică (27 spre 28 martie 2021), România trece la ora de vară. Toate ceasurile vor fi date cu o oră înainte, ora 3.00 devine ora 4.00.
În acelaşi timp ceasurile se vor da înainte în toate ţările Uniunii Europene. 28 martie 2021 va fi cea mai scurtă zi a anului, având teoretic 23 de ore.
Trecerea la ora de vară 2021 se face la o săptămână după echinocțiul de primăvară, marcat la 20 martie 2021, când ziua a fost egală cu noaptea. Din acest moment, ziua începe „să crească” și noaptea să scadă (durata de lumină naturală pe parcursul unei zile) până la solstițul de vară din 21 iunie.
Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.
Sistemul cu ora de vară – ora de iarnă a fost adoptat de țările europene în secolul trecut, pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970.
În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată și a fost reintrodusă în România începând cu 1979. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.
Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune o ajustatare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă. La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 3:00 devine ora 4:00), în timp ce la ora de iarnă operațiunea e inversă, ceasurile se dau înapoi cu o oră și ora 4:00 devine ora 3:00.
Cu doar o zi înainte de trecerea la ora de vară, mai mulţi deputaţi din comisia pentru transporturi şi turism (TRAN) a Parlamentului European cer ţărilor membre ale UE să acţioneze mai rapid conform dorinţelor cetăţenilor, renunţând la schimbarea orei de două ori pe an.
Parlamentul European a votat încă din martie 2019 pentru încetarea schimbării orei în fiecare primăvară şi toamnă, reaminteşte un comunicat al TRAN. Consiliul Uniunii nu a ajuns însă la o poziţie comună nici după doi ani de la momentul respectiv.
84% din cetăţenii UE sunt în favoarea încetării schimbării orei, care conform multor studii are un efect negativ asupra sănătăţii omului.
Pentru a fi incluse în legislaţia UE, noile reguli trebuie convenite de Parlament şi de miniştrii din UE.






