CJ Botoșani: Drumul „Vămii” și modernizarea Memorialului Ipotești, proiecte pregătite pentru finanțare

Consiliul Județean (CJ) din Botoșani a anunțat, pe pagina de Facebook, că a aprobat parteneriatul cu ADR Nord-Est pentru Drumul „Vămii” și modernizarea Memorialului Ipotești.
„Este un pas mare înainte pentru realizarea celor două proiecte. Sperăm ca până la sfârșitul lunii să semnăm și acordul de finanțare cu ADR Nord-Est, astfel încât, în cel mai scurt timp, să scoatem la licitație elaborarea documentației tehnico-economice, pentru ca în momentul în care vor disponibile fondurile din noul ciclul de finanțare europeană 2021-2027 să avem două proiecte mature, care să ne dea garanția că lucrurile nu vor trena. Aceste proiecte arată deschiderea noastră către toate domeniile vieții sociale. Este importantă atât infrastructura rutieră, fără care nu ne putem dezvolta ca regiune, dar și cultura, care reprezintă fundamentul omului modern”, a declarat Doina Federovici, președintele CJ Botoșani, citat de sursă.






