Controale și sancțiuni de 42.400 la magazinele din țară care comercializează pește

Poliţiştii Direcţiei de Ordine Publică – Serviciul Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol au confiscat 249 de kilograme de pește și au aplicat 20 de sancțiuni, în urma unor verificări în 43 de hypermarketu-uri, 26 de magazine de specialitate și în alte 12 locuri din țară. Verificările au fost făcute în perioada 11-12 noiembrie a.c.
În cadrul acţiunii, s-a urmărit combaterea comercializării exemplarelor de peşte sub dimensiunea minimă legală, provenit din activităţi de pescuit din habitatele piscicole naturale.
Astfel, poliţiştii au verificat 43 de hypermarket-uri, 26 de magazine de specialitate şi alte 12 locaţii.
„În cadrul acţiunii, poliţiştii au aplicat 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 42.400 de lei, dintre care 13, în valoare de 20.600 de lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 23 din 5 martie 2008, privind pescuitul şi acvacultura şi 7, în valoare de 21.800 de lei, pentru încălcarea altor acte normative”, a transmis vineri Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
Totodată, au fost confiscate 249 de kilograme de peşte, din specia şalău subdimensionat, provenit din activităţi de pescuit din habitatele naturale şi zece unelte pentru pescuit.
Alături de poliţiştii Direcţiei de Ordine Publică – Serviciul Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol, la acţiune, au participat şi poliţiştii Serviciului de Poliţie Delta Dunării, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi inspectoratelor de poliţie judeţene Arad, Brăila, Bacău, Buzău, Botoşani, Covasna, Hunedoara, Ilfov, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vrancea şi Vâlcea.
Acţiunea a fost realizată împreună cu inspectori piscicoli din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură şi cu medici veterinari din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.






