Cel mare mare muzeu de autor din țară, aflat la Fălticeni, va fi restaurat

Ministrul Culturiii, Bogdan Gheorghiu, a vizitat vineri cel mai mare muzeu de autor din ţară, Muzeul de artă „ION IRIMESCU”, din Fălticeni. Ministrul culturii a declarat că ministerul culturii va finanţa, în cadrul unui proiect ce urmează să fie înaintat de Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, lucrări de restaurare a mobilierului şi a obiectelor de artă colecţionate de marele sculptor.
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, s-a aflat vineri într-o vizită în județul Suceava, la Fălticeni, acolo unde a văzut spațiul memorial Ion Irimescu – locul în care sculptorul și-a petrecut ultima perioadă din viață. Vizita a avut loc alături de primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman și de managerul muzeului, Teodor Brădățanu.
„Ion Irimescu este unul dintre marii artişti români ai secolului XX, mândria noastră locală suceveană, care a oferit atât de mult culturii naţionale. M-aş bucura să avem mai mulţi vizitatori ce trec pragul acestui muzeu şi să admire operele de nepreţuit adunate aici. Pentru a pune în valoare inclusiv spaţiul memorial aflat în corpul B, Ministerul Culturii va finanţa, în cadrul unui proiect ce urmează a fi înaintat de Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, lucrări de restaurare a mobilierului şi a obiectelor de artă colecţionate de marele sculptor. Trebuie să investim în conservarea patrimoniului lăsat de Ion Irimescu pentru ca generaţiile viitoare să conştientizeze la rândul lor contribuţia pe care el a avut-o la nivel naţional şi internaţional. Acest Muzeu poate şi trebuie să fie un obiectiv central pentru atragerea turismului cultural către Fălticeni”, a declarat Ministrul Bogdan Gheorghiu.
Ion Irimescu a fost un sculptor român, născut la Fălticeni în anul 1903. Pe parcursul vieții, acesta a primit burse în străinătate, a fost profesor de desen la Şcoala Normală din Fălticeni (1928-1930), la Gimnaziul Aurel Vlaicu din Paşcani (1934-1936) şi la Liceul de băieţi din Slatina (1938-1940).
Din 1940 îşi începe cariera universitară ca profesor de sculptură la Academia de Arte Frumoase din laşi (1940-1950, iar din 1944, rector), la Institutul de Arte Plastice “Ion Andreescu” din Cluj (1950-1955) şi la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (din 1965).
Marele sculptor român, Ion Irimescu s-a stins din viață la Fălticeni, în 2005.
Sculptorul Ion Irimescu a fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii. Muzeul adăposteşte jumătate din operele sale, pe care sculptorul le-a donat oraşului (aproximativ 300 sculpturi şi 1000 de desene), realizând astfel cea mai mare colecţie permanentă de autor din România.






