USR a depus joi în Parlament proiectul prin care funcțiile de conducere din învățământ să fie incompatibile cu funcțiile de conducere din politică

Alianța USR PLUS și-a prezentat, joi, cele 40 de angajamente pentru guvernare, printre care cel intitulat „Fără politică la școală”. Deputatul USR Cristina Iurișniți a redepus în Parlament proiectul care modifică Legea Educației Naționale în sensul depolitizării sistemului de învățământ, proiect care a fost respins în anii precedenți.
Proiectul de lege modifică art. 246 din Legea nr. 1/2011, în sensul că funcțiile de conducere, de îndrumare și de control din unitățile de învățământ, inspectorate școlare și Casa corpului didactic să fie incompatibile cu deținerea de funcții de conducere în cadrul unui partid politic, la nivel local, județean sau național, pe perioada exercitării lor.
„În 2016, concursurile pentru directori și inspectori au reprezentat un prim pas pentru profesionalizarea funcțiilor de conducere din sistemul de învățământ, însă, în continuare, există o presiune din partea puterii politice în școală, resimțită atât de dascăli, cât și de elevi și părinți. Educația prezintă interes pentru sfera politică doar în momentul în care există beneficii electorale directe, neglijând în cea mai mare parte a timpului gestionarea finanțării optime și a investițiilor predictibile în infrastructura școlară. Mai mult decât atât, s-a dezvoltat un sistem clientelar între administrația publică și unitățile de învățământ, având unități școlare care beneficiază de fonduri suplimentare, în timp ce alte școli rămân neglijate. Această discriminare generalizată funcționează pe baza unui mecanism politic ce deservește doar instituțiile de învățământ care au aceeași culoare politică, promovând astfel servilismul, lipsa transparenței, lipsa integrității și a profesionalismului. La celălalt pol, există conduceri de școli care, din frica de a solicita fonduri suplimentare pentru anumite situații de urgență, se resemnează din dorința de a nu cauza probleme celor care gestionează acele fonduri și care se află pe poziții ierarhic superioare în partid. Actuala modificare legislativă își dorește să evidențieze foarte clar faptul că implicarea politică în spațiul educațional nu trebuie să existe, funcțiile de director și inspector școlar general având rolul de a asigura un act educațional de calitate, fundamentat pe valori și principii lipsite de orice interes politic sau de orice altă natură subiectivă”, a declarat joi deputatul USR Cristina Iurișniți, citată într-un comunicat al USR.
Pentru depolitizarea sistemului de Educație au fost depuse mai multe inițiative de la intrarea USR în Parlament în 2017 și de două ori în 2019.






