Meteo: Cod galben de caniculă în 21de județe și în București

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, în această dimineață, un cod galben de caniculă, valabil în zilele de 29 și 30 iulie. Totodată, începând de astăzi (de la ora 12.00) până pe 30 iulie (ora 20.00), ANM a emis și o informare meteo de disconfort termic.
În intervalul 28-30 iulie, valorile termice vor continua să crească, astfel încât vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară în regiunile extracarpatice.
„În cursul zilelor de miercuri (29 iulie) și joi (30 iulie), în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei și local în Moldova, va fi caniculă, temperaturile maxime vor depăși frecvent 35 de grade, iar pe arii restrânse miercuri și local joi, se vor situa peste 37…38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități, iar în cursul nopților temperatura aerului nu va coborî sub 20 de grade (nopți tropicale)”, au transmis reprezentanții ANM.
![]()
Sursă foto: Digi24.






