Evenimentele culturale ar putea fi reluate de luna viitoare

Începând cu data de 1 iunie, s-ar putea relaxa măsurile de restricție pentru evenimentele culturale, cum ar fi concertele, spectacolele de operă, piese de teatru și proiecțiile de filme. Acestea vor fi reluate dacă se va primi acordul oficialilor din sănătate.
În prezent, se discută pentru stabilirea unor norme, astfel încât să fie păstrată distanțarea fizică între spectatori. „Evenimente în aer liber cu o participare de până la 500 de persoane, această cifră de 500 de persoane vreau să o luaţi ca pe o cifră estimativă, încă nu este o cifră clar stabilită cu specialiştii epidemiologi”, a precizat Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, conform Știrile ProTv.
Săptămâna aceasta se va trimite un proiect de lege în Parlament, care are ca prevedere suspendarea evenimentelor culturale în aer liber cu peste 1000 de participanți, până la 1 septembrie. Pe lista acestor evenimente sunt incluse festivalurile.
Tudor Giurgiu, președintele Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), oferă un exemplu despre cum prevedere reluarea acestui eveniment, având în vedere și respectarea măsurilor de siguranță. „ Noi în fiecare an, din 15 iunie, dădeam drumul caravanei TIFF în ţară. Dădeam drumul în oraşe mici, în parcuri, în pieţe, deci pentru noi lucrul ăsta e perfect. O organizare a incintei de aşa natură încât scaunele să fie dispuse la 1 metru şi jumătate în cazul unor participanţi individuali sau să existe şi zone cu câte 2-3 persoane în cazul unei familii care vrea să vină la proiecţii”, a explicat acesta, conform aceleași surse.
Guvernul va permite reluarea filmărilor cinematografice și a producțiilor de televiziune, cu respectarea măsurii ca fiecare participant să aibă patru metri pătrați de spațiu.
Sursa foto: http://www.gazeta-romana.ro






