Elevii din Focșani, premiați cu câte 2.000 de lei pentru premiile obținute la un concurs de informatică din SUA

Consiliul Județean (CJ) Vrancea a premiat astăzi elevii și sportivii juniori care au obținut premii importante la concursurile naționale din acest an, în cadrul evenimentului devenit tradițional „Olimpicii pe primul loc!”.
Conducerea Consiliului Județean i-a felicitat pe cei cinci elevi de la Colegiul Național Unirea care au participat la un prestigios concurs de informatică din SUA, American Computer Science League și au obținut premiul I pe echipe și premiul III individual. Elevii premianți au primit premii în bani, respectiv câte 2.000 lei.
„Alți patru elevi care au obținut locul I la Concursul Național Interdisciplinar „La școala cu ceas” au primit premii în valoare de câte 1.000 lei”, a transmis astăzi CJ Vrancea, potrivit unei postări pe pagina sa de Facebook.
Instituția i-a premiat și pe cei 17 sportivi juniori care au obținut locul I la campionatele naționale de gimnastică, judo, kata judo și atletism care au avut loc în acest an.
De asemenea, toți profesorii coordonatori au fost premiați cu câte 600 de lei.
Pentru că se apropie sărbătorile de iarnă, fiecare elev și profesor participant a primit în dar și câte o carte-enciclopedie și dulciuri.