Un cablu de curent a fost incendiat la Bârlad
În data de 11 septembrie, detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale de stingere și echipaje specializate, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la firele electrice subterane.
Incendiul a avut loc la firele electrice subterane din zona bulevardului Republicii, între Spitalul Municipal și Primăria municipiului Bârlad.
„În zonă au fost semnalate degajări masive de fum negru din mai multe puncte. La fața locului au ajuns echipele de intervenție ale distribuitorului zonal de electricitate. Din declarațiile acestora, în subteran s-a produs un scurtcircuit. Intervenția va fi efectuată de specialiști. Pompierii militari se retrag în subunitate, deoarece nu mai sunt degajări de fum”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Pe InfoMoldova.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați.
Contactați-ne: infodinmoldova@gmail.com







