Incendiu puternic la o locuinţă din Bârlad; pompierii au intervenit cu trei autospeciale
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, la o casă din municipiul Bârlad, pompierii intervenind cu echipaje specializate şi trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Marius Stanciu, sesizarea la numărul de urgenţă 112 cu privire la producerea incendiului făcea referire la două posibile victime, o femeie în vârstă de 60 ani şi nepotul acesteia, în vârstă de 12 ani, despre care s-a crezut că sunt surprinse în incendiu, aspect neconfirmat ulterior.
„La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu violenţă la nivelul unei camere, al planşeului şi al acoperişului, existând pericolul iminent de extindere la o locuinţă învecinată, aflată la cel mult 30 de centimetri de casa cuprinsă de flăcări. Până la sosirea pompierilor, cele două persoane aflate în casă s-au autoevacuat. Femeia a suferit un atac de panică şi a fost evaluată de echipajul ambulanţei SMURD, dar a refuzat transportul la o unitate medicală. Pompierii militari au acţionat pe două sectoare de intervenţie, primul, pentru lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru protecţia locuinţei învecinate. În timpul intervenţiei, în podul locuinţei a fost găsit un pistol cu bile metalice. Arma a fost predată poliţiştilor veniţi la faţa locului. În podul casei se întretăiau numeroase cabluri electrice cu foarte multe improvizaţii”, a precizat Marius Stanciu.
În urma cercetărilor desfăşurate la faţa locului, pompierii militari au stabilit drept cauză de producere a incendiului un scurtcircuit electric.
Sursa: AGERPRES