Un profesor din Rădăuți a declarat venituri de peste 25 de mii de euro
Un profesor din Rădăuți a declarat venituri de peste 127.000 de lei în urma orelor de meditații susținute.
Aceste venituri au fost declarate la ANAF, iar în urma unui calcul reise faptul că profesorul a încasat aproximativ 9000 de lei lunar, numai din meditații.
Acesta este cel mai mare câștig obținut din meditații, declarat anul trecut, la Administrația Finanțelor Publice Suceava, din suma încasată dascălul plătind impozite de 12.740 de lei.
Îl urmează un profesor din Suceava cu 98.250 de lei, bani obținuți din meditații anul trecut, aproximativ 1.650 de euro în fiecare lună.
În evidențele ANAF transmise către cotidianul Monitorul de Suceava, la mare distanță de cei doi dascăli figurează un profesor din Fălticeni care în 2021 a adunat în vistierie 15.300 de lei doar din meditațiile contra cost, 10% returnându-i sub formă de impozite.
La polul opus, sunt profesori care au declarat sume modeste, de 1.000 de lei pentru întregul an.






