Un cerb a ieșit în calea unei șoferițe din Suceava
O femeie care se afla la volanul unui autoturism pe E 85, mergând dinspre municipiul Suceava spre satul Bădeuți, a fost oprită din drum de un cerb care i-a ieșit în față în zona Pătrăuți.
Polițiștii au fost sesizați prin 112 de o femeie care a anunțat că a lovit cu mașina un cerb, în jur de ora 00:20, cerb care i-a sărit în față și pe care nu a avut cum să îl evite.
La fața locului s-a constatat că cerbul este mort, iar autoturismul avariat.
Femeia implicată în accident a fost verificată cu etilotestul, rezultând că nu a consumat alcool.
Polițiștii au luat legătura cu un inginer din cadrul Ocolului Silvic Pătrăuți, care s-a deplasat la fața locului și a constatat că este vorba de un cerb lopătar – mascul, de culoare alb gălbui.
Pe InfoMoldova.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați.
Contactați-ne: infodinmoldova@gmail.com







