Primarul Ion Lungu propune ca 30 iunie să fie zi de doliu în Suceava

Primarul Ion Lungu a declarat că va iniția un proiect de hotărâre de Consiliu Local pentru ca ziua de 30 iunie să fie zi de doliu în municipiul Suceava.
„Când se împlinesc 40 de zile de la moartea Înaltului Pimen, adică marţi 30 iunie, când se va face pomenirea, vrem să declarăm zi de doliu în municipiul Suceava. Vor fi coborâte steagurile în bernă la toate instituţiile publice. Având în vedere contribuţia Înaltpreasfinţitului Pimen, care a binecuvântat peste 100 de lăcaşuri de cult în judeţ, din care peste 20 în muncipiul Suceava, mi se pare corect să închinăm această zi de doliu atunci cînd se împlinesc 40 de zile de la moartea Preasfinţiei Sale. Eu, ca un creştin ortodox practicant, am această obligaţie”, a declarat primarul Ion Lungu, citat de Antena 1.
Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor a încetat din viață miercuri 20 mai 2020, la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, în urma unui al doilea atac de cord.






