Mâine va fi zi de doliu în municipiul Suceava

71
0
Share:
Sursă foto: Digi24

Ziua de 27 iunie va fi zi de doliu în municipiul Suceava, în memoria fostului arhiepiscop Pimen. Toate insituțiile publice își vor coborî drapelele în bernă. 

Consiliul Local Suceava a aprobat cu o zi în urmă propunerea primarului Ion Lungu de a fi doliu în oraș sâmbătă.  Potrivit primarului Sucevei,  această zi a fost stabilită după discuţiile purtate cu Mitropolitul Teofan al Moldovei şi episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Damaschin, având în vedere că se împlinesc 40 de zile de la trecerea în nefiinţă a înaltului prelat.

Sâmbătă va avea loc și pomenirea de 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a ÎPS Pimen, iar cu acest prilej va fi săvârşită la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava Sfânta Liturghie arhierească de la ora 8,00, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi locţiitor de Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, urmată de slujba Parastasului, de la ora 10,00.

De la ora 12.00,  la Mănăstirea Sihăstria Putnei se va oficia slujba Trisaghionului la mormântul Părintelui Arhiepiscop Pimen.

Agerpres.

Share:

Lasă un răspuns