În Rădăuți s-a „pictat”cu mesaje obscene mașinile a trei cadre didactice

Mașinile a trei cadre didactice din Rădăuți au fost „pictate” cu mesaje obscene într-o singură noapte. Ţintele au fost vizate de aceste „atacuri” în noaptea de 29 spre 30 ianuarie, iar până acum autorii sau autorul nu au fost prinşi.
Printre cei vizaţi se numără şi un profesor de Religie, care este preot la o parohie dintr-o comună situată în apropiere de Rădăuţi. În afara preotului care predă Religia la Colegiul Tehnic „Andronic Motrescu”, pe lista neagră s-a aflat şi un profesor de Biologie de la aceeaşi unitate de învăţământ.
A treia maşină care a căzut pradă furiei creativ-negativă a autorului este proprietatea unui profesor de Matematică. Acesta are cursuri la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, dar până în urmă cu 5-6 ani a activat ca dascăl la Colegiul Tehnic „Andronic Motrescu”.
Cel mai probabil este vorba de unul şi acelaşi individ, şi asta pentru că maşinile sunt „pictate” similar. Autorul a folosit un spray de culoare roşie, cu care a scris pe capotă cuvinte ce nu pot fi reproduse, iar mai apoi a pulverizat spray pe numerele de înmatriculare.
Deocamdată, sunt luate în calcul două variante de lucru. Una ar fi aceea a unui act de teribilism din partea unui actual sau fost elev, iar o altă ipoteză de lucru este aceea a unei răzbunări. În acest al doilea caz, dacă el se va adeveri, poliţiştii trebuie să stabilească ce anume s-a întâmplat înainte şi ce a declanşat această acţiune de vandalism.
*sursă: monitorulsv.ro