„Grupul de creștini” din Suceava nu mai vrea concerte rock

„Grupul de Creștini” a trimis din nou o petiție autorităților din Suceava în care cere anularea concertelor prevăzute să se desfășoare în apropierea Cetății de Scaun, dar și a celor dedicate Zilei Sucevei. Motivul ar fi că aceste manifestări sunt „greșoase” și o „blasfemie” și au cerut autorităților locale și județene să nu mai dea bani pentru astfel de evenimente.
„Cerem în Numele Lui Dumnezeu, a bunului simt, a Moralității Publice, a valorilor creștine-biblice și tradiționale românești, ca în anul 2020 să nu se mai dea nici un cent de la ambele bugete, menționate mai sus, bani publici, pentru Bucovina Rock Castle și pentru Concertul Bucovina Rockfest ambele desfășurate până acum Ia Cetatea de Scaun Suceava în luna August la interval de două săptămâni. Inadmisibil !!! Veți răspunde înaintea judecătorului Suprem-Dumnezeu pentru procesul de demonizare treptată a Municipiului și Județului Suceava. V-am dat pe mâna Lui Dumnezeu prin rugăciune și post”, se arată în contestația față de bugetul orașului.
Grupul de creștini” cere în mod public pastorului penticostal Ioan Bădelniță, directorul Școlii Creștine „Filadelfia”, în calitate de creștin, consilier județean și președinte al Comisiei de Buget Finanțe din cadrul Consiliului Județean Suceava, să folosească toate pârghiile legale și morale pentru blocarea acordării de bani publici pentru Concertul „Bucovina Rock Castle” în 2020.
Aceștia susțin că este inadmisibil ca în timpul concertelor rock din municipiul Suceava „să mișune” prin tot orașul „oameni ciudați, cu plete foarte mari, tatuaje cu demoni pe ei și cap de morți, cu tricouri având sloganuri anti Dumnezeu, anti creștine, tendințe sucidale, îndemnuri la crimă”. De asemenea, susțin că părinții care merg împreună cu copiii lor la „Zilele Sucevei” trebuie să lege copiii inocenți la ochi ca să nu vadă atâta obscenitate, pornografie stradală și nesimțire publică.
Autoritățile sucevene nu au oferit încă o replică.