Fosta conducere a Spitalului Județean Suceava, pusă sub acuzare de către Parchetul Tribunalului Suceava
Fosta conducere a Spitalului Județean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a fost pusă sub urmărire de către Parchetul Tribunalului Suceava după ce spitalul a devenit focar Covid. Este vorba despre managerul Vasile Rîmbu, directorul medical Mircea Macovei, directorul de îngrijiri, Dorina Chirap și medicul Cătălina Zorescu, coordonator al Compartimentului de Prevenire a Infecțiilor.
În dosar se fac cercetări pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, neluarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă și zădărnicirea combaterii bolilor.
Vasile Rîmbu și Mircea Macovei și-au dat demisiile din funcții pe 1 aprilie 2020, iar conducerea Spitalului Județean Suceava a fost preluată de Armată. Aceștia au fost sprijiniți să ajungă în funcțiile de conducere de Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava.






