De luni, Spitalul Judeţean Suceava funcționează cu sectoare non-Covid

Share:
Sursă foto: qmagazine.ro

Spitalul Judeţean ,,Sfântul Ioan cel Nou” Suceava funcționează de luni cu sectoare non-Covid, iar primul pacient a fost deja internat la secția de chirurgie, a anunțat, luni, președintele Consiliului Județean Botoșani, Gheorghe Flutur.

„Începând de astăzi, Spitalul Judeţean ,,Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a început să funcționeze cu sectoare non-COVID, iar primul pacient a fost internat și tratat la secția de chirurgie. Așadar, începând de astăzi, până la deschiderea modului ATI de lângă Secția Infecțioase de la Spitalul Vechi, la Spitalul Nou vor fi tratați pacienți COVID, cei de pe Terapie Intensivă și de la Dializă”, a declarat președintele Consiliului Județean Botoșani, Gheorghe Flutur.

El a precizat că tot luni a sosit și stația de osmoză inversă care va fi montată pentru dializă.

În ultimele 24 de ore au fost internate la SJU Suceava 33 de persoane diagnosticate cu COVID-19, iar alte 39 au fost externate, nefiind înregistrat niciun caz în rândul personalului medical, a anunţat, luni, Prefectura Suceava.

În prezent, potrivit președintelui CJ Botoșani, numărul pacienților infectați cu SARS-CoV-2 internați la SJU Suceava a scăzut foarte mult. Sunt 168 de pacienți.

„Odată cu reluarea activității pe aceste sectoare non-COVID, am cerut conducerii Spitalului să aibă în vedere îmbunătățirea comunicării și desemnarea unui purtător de cuvânt”, a spus Gheorghe Flutur.

Acesta a precizat că în centrele DGASPC nu mai există nicio persoană pozitivă COVID. Cele șapte care au ieșit pozitive la ultimele teste și care au fost internate în Spitalul Judeţean se simt bine, iar în această săptămână urmează testarea acestora.

De asemenea, marți se va face o nouă testare a personalului din toate centrele DGASPC.

Potrivit Prefecturii Suceava, în autoizolare la domiciliu sunt 4.422 de persoane, în carantină instituţionalizată cinci persoane, iar de sub incidenţa acestor măsuri au ieşit, până în prezent, 16.765 persoane, respectiv 3.102.

Până în prezent, în judeţul Suceava au fost efectuate 20.474 de teste, iar conform situaţiei întocmită de DSP Suceava se înregistrează un număr de 2.565 de persoane declarate vindecate.

Share:

Lasă un răspuns