Accident grav la Pătrăuţi; Un tânăr de 17 ani a lovit doi pietoni pe o trecere

Doi tineri au fost grav răniţi, duminică, de un autoturism care a părăsit partea carosabilă şi i-a lovit în timp ce se deplasau pe stradă, în zona Bisericii Vechi din localitatea Pătrăuţi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, la faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD TIM şi una tip B2, iar în sprijinul acestora a ajuns şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.
Cele două victime, un băiat şi o fată, au fost transportaţi la spital, după ce salvatorii le-au acordat primul ajutor la faţa locului.
Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările şi cauzele în care s-a produs accidentul rutier.
Sursa: AGERPRES
O femeie a decedat într-un incendiu la o gospodărie din Costâna, Suceava
Pe InfoMoldova.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați.
Contactați-ne: infodinmoldova@gmail.com





