Două județe din Moldova, printre primele zece din țară cu cele mai multe noi cazuri de Covid-19

Datele publicate astăzi, 22 martie, de către Grupul de Comunicare Strategică (GCS) arată că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 3.743 noi cazuri de coronavirus, iar 589 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Cele mai multe noi cazuri sunt în București(1446), urmat de județele Cluj, Ilfov, Timiș, Brașov, Constanța, Dolj, Prahova, Galați(125) și Iași(123) .
În județul Bacău au fost raportate 90 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus; în Botoșani 37; în Neamț 40; în Suceava 35; în Vaslui 37; iar în Vrancea 19.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 60 de decese (26 bărbați și 34 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.
Situația județelor și numărul de cazuri, atât nou confirmate, cât și numărul cazurilor depistate de la începutul pandemiei și incidența înregistrată la 14 zile- aici. Tot acolo găsiți și alte informații suplimentare.
Sursă foto: Mediafax.ro





