Varianta Omicron este de 5 ori mai contagioasă decât Delta
Varianta Omicron a dat alerta în toate ţările de pe glob. Depistată pentru prima oară în Africa de Sud, varianta B.1.1.529, botezată acum Omicron de către OMS, are o serie de caracteristici care ar putea-o face extrem de periculoasă, chiar şi comparativ cu temuta variantă Delta. Profesorul Răzvan Cherecheş explică întreaga situaţie.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a denumit “Omicron” noua variantă a coronavirusului descoperită în Africa de Sud şi a clasat-o drept “îngrijorătoare”.
Cum se diferenţiază varianta Omicron faţă de variantele de SARS-CoV-2 dinaintea sa?
Experţii din întreaga lume sunt îngrijoraţi de faptul că această variantă este mult mai transmisibilă chiar şi decât temuta variantă Delta, având un număr neobişnuit de mare de mutaţii și un profil diferit față de alte variante depistate până în prezent la nivel mondial.
“Această variantă are un număr mare de mutații, dintre care unele sunt îngrijorătoare. (…) Dovezile preliminare sugerează un risc crescut de reinfecție cu această variantă, în comparație cu alte coronavirusuri”, a transmis, vineri, OMS.
În acest context, Răzvan Cherecheş, profesor de sănătate publică la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, a prezentat, pe pagina sa de Facebook, un grafic ce demonstrează rata de creştere pentru Omicron, pe care o numeşte “incredibilă”.
Noua variantă de coronavirus ar fi de cinci ori mai infecţioasă faţă de Delta, care a făcut deja ravagii la nivelul întregului glob.
Răzvan Cherecheş: Rata de creștere pentru noua tulpină Omicron este incredibilă (…) De 5 ori mai infecţioasă decât Delta
“Rata de creștere pentru noua tulpină Omicron este incredibilă – vedeți cu roșu.
Dacă datele inițiale se confirmă – noua tulpină este de 5 (cinci) ori mai infecțioasă decât Delta – creștere cu 500% mai mare.
Sper cu disperare să nu se confirme datele inițiale …
Dacă are și potențialul de a evada imunologic (nu mai suntem protejați de infecția anterioară sau vaccinuri), ajungem din nou în punctul 0 …”, a scris Răzvan Cherecheş, vineri seara, pe pagina sa de socializare.
Sursa: capital.ro