Toată țara sub Cod Galben de ploi torențiale, vijelii și grindină

Toată ţara se află până aproape de miezul nopţii sub Cod galben de instabilitate atmosferică, cu averse, vijelii şi grindină, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Astfel, potrivit ANM, până la ora 23:00, instabilitatea atmosferică se va accentua şi se va extinde astfel încât în toate regiunile ţării vor fi perioade cu vijelii, averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină.
În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 40 litri/mp.
De asemenea, potrivit unei prognoze speciale pentru Capitală, vremea va fi instabilă şi în Bucureşti pe parcursul zilei de sâmbătă. Temporar cerul va avea înnorări şi, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi perioade cu vijelii, intensificări ale vântului, grindină, averse torenţiale şi frecvente descărcări electrice. Cantităţile de apă vor fi de 10 – 20 litri/mp, iar în unele cartiere de peste 25 litri/mp.
Temperatura maximă, mai scăzută decât în ziua precedentă, se va situa în jurul valorii de 30 de grade Celsius.
Avertizare meteo! Cod Portocaliu de ploi torențiale cu grindină și fulgere
Instagram InfoNeamț