Tânăr rănit grav pe pârtia de sanie din Durău

În această seară, un tănăr din Roman, în vârstă de 19 ani, a suferit un traumatisn grav de membru inferior pe partia de sanie din Durău . Tânărul, a căzut de pe sanie și probabil sania a trecut peste piciorul lui. Echipa de intervenție Salvamont Neamț a acordat primul ajutor, a imobilizat membru inferior în atele și a transportat victima în zona punctului medical de unde a fost preluat de ambulanță .
Foarte important!
– Victima nu trebuie ridicată în picioare sau transportată înainte de imobilizarea fracturii, pentru că acest lucru îi poate accentua durerea, poate favoriza deplasarea fragmentelor osoase uneori ascuțite și tăioase sau poate transforma fractura închisă într-una deschisă, care poate produce și mai multe complicații.
-Orice accentuare a durerii indică agravarea situației și necesită controlarea poziției membrelor, a bandajelor și nodurilor și a circulației sângelui la extremități. Nodurile de la materialul utilizat pentru fixarea atelelor vor fi făcute peste atelă și nu pe zona descoperită, deoarece pot provocă compresiuni durereoase pe piele.
-Cel puțin două persoane trebuie să conlucreze la realizarea imobilizării. Una ridică membrul fracturat cu o mână, în timp ce cu palma de la cealaltă mână sprijină locul fracturii, iar cealaltă persoană aplică atelele și trage fașa.
Foto: Salvamont Neamt