„Tradiția, de la Obicei la Nărav!” – cu Prof. Cornel Constantin Ciomâzgă

„PRELEGEREA „TRADIŢII, OBICEIURI ŞI NĂRAVURI” un eveniment foarte important susținut de „scriitorul de la mănăstire” – CORNEL CONSTANTIN CIOMÂZGĂ
Cele mai cunoscute realizări sunt „Lucrarea” și best-seller-ul „Se întorc morții acasă”, care au avut impact mare în rândul cititorilor.
Fiind numit și miracolul zilelor noastre, „omul a început să-și câștige existența ca muncitor și a ajuns un redutabil ziarist la „Zig-Zag” și „Tinerama” în epocile de glorie ale acestor publicații, iar apoi a condus primul post particular de radio din România, „Fun Radio” și între 1992 și 1996, „Radio Tinerama”.
Devenind ulterior președinte la asociația jurnaliștilor Europeni și profesor la Școala Superioară de Jurnalistică, câștigând premii atât la nivel național cât și internațional.
Urmează peste o săptămâna să susțină cel mai așteptat eveniment , în cadrul căruia va discuta despre tradițiile din preajma sărbătorilor. Acesta va avea loc mai exact, miercuri, 11 decembrie, la sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, la ora 17:00. Intrare fără plată, în limita locurilor disponibile.
Evenimentul va fi deschis de solista Georgiana Șerban-Axinte, alături de grupul vocal nemțean ”Floare de colț” din cadrul Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț, cu cele mai calde colinde.
Prelegerea va fi încheiată cu o sesiune de autografe lăsând astfel amintiri invitaților, plus un cadou din partea editurii „Cartea actuală 3C”. Gazda acestui eveniment fiind Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț.