eMAG: vânzări de peste 115 mil. lei după primele 30 minute din Black Friday
• Peste 220.000 de vizitatori se aflau online pe eMAG.ro la startul Black Friday 2019;
• Peste 10.000.000 de vizite sunt așteptate pe parcursul zilei;
• Peste 250.000 de produse au fost comandate din cele 3.500.000 disponibile;
• Peste 10.000 de produse comandate în primul minut;
• 25.000 de produse au fost comandate cu livrare în puncte de ridicare easybox;
• 85% este ponderea comenzilor plasate de pe dispozitive mobile.
Cel mai așteptat eveniment de shopping al anului, Black Friday 2019, ajuns la ediția cu numărul nouă, a început la eMAG în această dimineață la ora 7:25. Interesul pentru eveniment este în creștere și în prima jumătate de oră de la start eMAG a înregistrat comenzi de peste 115 milioane lei. Sunt disponibile peste 3.500.000 de produse cu reduceri mari, iar oferta se va suplimenta de-a lungul întregii zile, potrivit unui comunicat de presă.
La momentul începerii campaniei, pe platformă erau peste 220.000 de oameni, care au plasat peste 100.000 de comenzi în primele 10 minute.
Cele mai multe comenzi la mia de locuitori au venit din București, Cluj-Napoca, Sibiu, Iași, Slatina. Plata cu cardul are o pondere de 39% din totalul comenzilor.
Comenzi la începutul campaniei
• 115 milioane lei după 30 de minute;
• 100 milioane lei în 23 de minute;
• Peste 100.000 de comenzi în primele 10 minute;
• Volvo XC 90 de 59.000 euro în primele minute
• 25.000 de produse au fost comandate cu livrare în puncte de ridicare easybox
Sursa articol: Curierul National