Comercializare de articole pirotehnice interzise
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au acționat în vederea depistării persoanelor neautorizate care comercializează articole pirotehnice.
La data de 29 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Neamț au descins într-o piață din orașul Tîrgu-Neamț, fiind depistat un tânăr de 24 de ani, care deținea în vederea comercializării, articole pirotehnice din categoria F2 și F4, fără a fi autorizat în acest sens.
Având în vedere că articolele pirotehnice fac parte din categoria celor interzise a fi deținute de către persoane fizice, ele prezentând un grad ridicat de risc pentru persoanele neautorizate, respectiv pentru cele care nu au calitate de pirotehnician, polițiștii le-au ridicat în vederea confiscării.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, fapte prevăzute și pedepsite de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Sursă: IPJ Neamț