Sergiu Celibidache – născut la 28 iunie în orașul Roman

La 28 iunie 1912, în orașul Roman din județul Neamț, se năștea unul dintre cei mai renumiti dirijori și compozitori ai lumii: Sergiu Celibidache.

La șase luni de la nașterea sa (1913), familia Celibidache se mută la Iași – unul dintre cele mai importante orașe culturale ale României. Precum o altă mare personalitate a culturii românești (Lucian Blaga), copilul Celibidache a stat într-o tăcere absolută, nerostind niciun cuvânt în primii săi ani de viață. La vârsta de 4 ani, Sergiu Celibidache începe sa cânte la pian, iar mai târziu ia și lecții, nivelul său școlar fiind unul excelent. La vârsta de 18 ani s-a produs ruptura de tatăl sau, Demostene, un influent ofițer de cavalerie si prefect al regiunii, care prevăzuse pentru fiul său, inzestrat cu o inteligență iesită din comun, o carieră politică. Însă Sergiu Celibidache vroia cu orice preț să devină muzician. În cele din urmă, Celibidache părăsește casa parintească pentru totdeauna.

A studiat matematica, filozofia și muzica în Iași, iar după despățirea de familia sa și-a continuat studiile la București, câștigându-și existența în calitate de pianist corepetitor la o școală de dans.

De indata ce a absolvit stagiul militar (1935), Sergiu Celibidache se mută la Paris și își continuă studiile acolo. Într-una din zile, ascultă la radio un cvartet de coarde de Heinz Tiessen și este într-atât de entuziasmat încât compune propriul cvartet de coarde și i-l trimite lui Tiessen. Tiessen, profesor la Facultatea de Muzică din Berlin, remarcă potențialul muzical deosebit al lui Celibidache si îl invită la Berlin.

Celibidache dă curs invitației lui Tiessen și învață în cel mai scurt timp limba germană, urmând apoi să se înscrie, în Berlin, la Facultatea de Muzică a Universitatii Friedrich-Wilhelm. Printre profesorii săi se numără Tiessen (compoziție), Hugo Distler (contrapunct), Kurt Thomas și Fritz Stein (teorie), Eduard Spranger și Nicolai Hartmann (filozofie), Arnold Schering și Georg Schunemann (muzicologie), Walter Gmeindl (dirijat). Curând, Celibidache începe să urmarească concertele și repetițiile lui Wilhelm Furtwangler în Berlin.

Un alt contact marcant pentru Celibidache în Berlin, în 1939, este întâlnirea cu preotul budist, germanul Martin Steinke (Dao Jun), care îl introduce în budismul-Zen și de care îl va lega o frumoasă prietenie.

Sergiu Celibidache este nevoit încă de tânăr să se întrețină singur și pentru a-și câștiga existența în 1940 lucrează, printre altele, ca pianist corepetitor al unui dansator, acompaniindu-l în turneele sale. El se dedică însă în continuare compoziției propriilor lucrări, dar începe și să dirijeze; pentru început, corurile lucrătorilor feroviari și ale controlorilor de tramvai. La acel moment, el se consideră întâi de toate compozitor

Primul lui angajament ca dirijor permanent l-a primit în anii 1941-1942 la ansamblul de amatori „Orchester Berliner Musikfreunde” („Orchestra prietenilor berlinezi ai muzicii”), cu care a susținut cel puțin 7 concerte publice și căruia i-a dedicat și o compoziție de probă.

Încă de la început, Celibidache uluiește prin memoria lui extraordinară, el cunoscând toate lucrările dirijate pe dinafară. În plus, Celibidache a organizat concerte camerale sub bagheta sa cu un ansamblu de studenți ai Facultății de Muzică din Berlin – printre altele s-au interpretat atunci Concertele Brandenburgice de Bach. Realizările sale impresionează încă de timpuriu, dat fiind că profesorul său Heinz Tiessen specifica, într-un interviu al acelor timpuri, că dirijorul său preferat, pe lângă Furtwängler, este Sergiu Celibidache!

La finalul anilor de studiu, Celibidache scrie o lucrare de doctorat despre „Elementele formative în tehnica de compoziție a lui Josquin des Pres” („Formbildende Elemente in der Kompositionstechnik Josquins des Pres”).

Condițiile de trai în Berlinul celui de-al Doilea Război Mondial au fost pentru Celibidache, sărac aproape dintotdeauna, deosebit de tensionate; nu avea bani aproape deloc, slăbise extrem de mult și a făcut față acelor vremuri doar mulțumită ajutorului altruist al cuplului de lucrători de tramvai, de la care primise de ani de zile o cameră (în cartierul Berlin Halensee, în Eisenzahnstraße 26a). Sergiu Celibidache era considerat un student cu aptitudini speciale în țara sa natală, România, astfel că nu a fost chemat de la Berlin pentru a lupta în război. Acestuia i s-a permis continuarea studiilor la Berlin pe durata celui de-al doi-lea Război Mondial. Cum profesorii au fost nevoiți să-și părăsească posturile din cauza războiului, Sergiu Celibidache a predat chiar propriilor colegi diverse discipline. În această perioadă, a dus o luptă pentru supraviețuire, fiind lipsit de hrană și făcând slalom printre bombardamente.

Prima aparitie semnificativa a lui Celibidache dupa razboi ca dirijor este intr-un concert din 11 august 1945 cu Orchestra de Camera din Berlin. La scurt timp după, ia parte la un concurs de dirijat, organizat de Orchestra Radio din Berlin (Rundfunk Sinfonieorchester Berlin) pe care îl câștigă cu brio, având pe atunci doar 33 de ani.

În acest timp, Orchestra Filarmonicii din Berlin se confrunta cu faptul că dirijorul șef Wilhelm Furtwängler fusese exilat până la terminarea procesului său de denazificare iar dirijorul interimar, Leo Borchard, decedase recent. Astfel, fiind în căutarea unui dirijor deopotrivă competent și fără implicații politice, orchestra îl remarcă pe Celibidache și îl invită la un prim concert pe 29 august 1945. Programul include Uvertura operei Barbierul din Sevillia de Rossini, Concertul de Fagot de Weber op.76 și Simfonia a 9-a de Dvorak. Orchestra a fost convinsă de modul de lucru ambițios al tânărului român, alegandu-l in octombrie 1945 ca noul sau director muzical. Din aceasta colaborare au rezultat finalmente 414 concerte atat în Berlin, cat si in turneele intreprinse in toata lumea.

În 1946, în prima stagiune cu Orchestra Filarmonică din Berlin, Celibidache a dirijat nu mai puțin de 108 concerte. În același an are loc și prima întâlnire cu Wilhelm Furtwängler în Berlin, concomitent începând corespondența dintre cei doi. Celibidache începe să predea la Institutul Internațional de Muzică din Berlin.

În 1948, Celibidache conduce pentru prima oară o altă orchestră de vârf – London Philharmonic Orchestra. În acel an are loc și primul turneu de după război în Anglia al Orchestrei Filarmonice din Berlin. De asemenea, în acel an s-a semnat și primul (și singurul) contract de înregistrări al lui Celibidache cu renumitul producător Walter Legge. Din acel moment, dupa ce a ascultat sunetul fad , Celibidache nu a iubit niciodată înregistrările, preferând caracterul direct al concertelor live. El considera că înregistrările împiedicau implicarea ascultătorului în muzică și nu puteau oferi decât o reprezentare deformată a realității.

Sursa: fundatia-celibidache.com

De Ziua Universală a Iei, Oana Bulai organizează evenimentului „Cu mândrie, poartă IE!” în Roman