O variantă simplă de-a câștiga bani!

Din păcate, încă mai găsim persoane care cerșesc. Fie câte un copil, fie un adult sau un bătrân. Poate sunt unii cu situații reale dar atât timp cât sunt în putere, pot munci și astfel să câștige un ban.
Dacă ne dorim să ajutăm cu adevărat aceste persoane, cu siguranță sunt alte soluții.
De cele mai multe ori avem de-a face cu cei care mint și se folosesc de tot felul de boli și situații fictive. Din acest motiv cerșitul nu trebuie încurajat.
Așa au procedat și doi tineri din Piatra-Neamț. Aceștia au fost depistați că cerșeau, folosind un mod inedit de operare, în centrul municipiului Piatra Neamț, unul dintre ei prefăcându – se că este orb.
Polițiștii locali ai Biroului Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț au depistat, pe Bulevardul Republicii din Piatra Neamț, două pesoane care cerșeau, marți, 14.07.2020, în jurul orei 14.30.
O persoană de numai 15 ani, din comuna Urecheni, și un adult de 21 ani, din aceeași localitate, sub pretextul că minora este oarbă, și folosind o pancartă, apelau la mila publicului.
Atât tânărul, cât și adolescenta, au fost conduși la sediul Poliției Locale Piatra Neamț unde, după ce au fost identificați, au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei pentru încălcarea art. 2, pct. 3, din Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice (”Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum şi determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte”).
Sursa:politialocalaneamt.ro






