Un primar din județul Brăila a fost surprins în timp ce își transporta alegătorii la secția de vot cu autoutilitara
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila a transmis duminică că, reprezentanții poliției au deschis dosar penal pentru delapidare în cazul unui primar din județul Brăila. Asupra acestuia s-a făcut o sesizare, conform căreia edilul și-ar fi transportat alegătorii la secția de votare cu o autoutilitară a primăriei.
„Am fost sesizaţi cu privire la faptul că un primar din judeţ transporta alegătorii la vot cu autoutilitara primăriei. În urma cercetărilor s-a constatat că acesta a folosit vehiculul, fără drept, în interes personal, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare”, potrivit IPJ Brăila.
În judeţul Brăila sunt 282 de secţii de votare şi 285.184 de cetăţeni cu drept de vot, dintre care 170.681 au domiciliul în municipiul reşedinţă.