Un număr de 75 de medici din iași s-au vaccinat duminică împotriva Covid-19. Alți 50 se vor vaccina astăzi

Un număr de 75 de cadre medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase ,,Sfânta Parascheva” Iași s-au vaccinat duminică, în prima zi de vaccinare, împotriva Covid-19, potrivit președintelui Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe.
Lliderul PNL Iași, Costel Alexe a transmis duminică seară că primul medic din județul Iași care s-a vaccinat împotriva Covid-19 este managerul Spitalului de Boli Infecțioase ,,Sf. Parascheva” Iași, medicul Florin Roșu. Conform informării acestuia, aproximativ 50 de cadre medicale din Iași urmează să fie vaccinate în cursul zilei de astăzi.
„Este cea mai mare speranță că, în curând, normalitatea de care ne este atât de dor va redeveni parte din realitatea noastră. În județul Iași vor fi 31 de centre de vaccinare a populației, la care se vor adăuga trei caravane mobile (pentru persoanele aflate în centre rezidențiale și medico-sociale, nedeplasabile sau aflate în zone izolate)”, a scris președintele CJ Iași, Costel Alexe, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Cele 31 de centre de vaccinare din județul Iași sunt situate astfel: șase centre de vaccinare în municipiul Iași, patru centre de vaccinare în municipiul Pașcani și câte un centru teritorial de vaccinare în următoarele localități: Miroslava, Holboca, Tg. Frumos, Tomești, Hârlău, Ciurea, Belcești, Deleni, Podu Iloaiei, Răducăneni și Popricani.
La nivel național s-a stabilit că unul dintre cele șapte centre regionale de stocare și de distribuire a vaccinului împotriva Covid-19 desemnate oficial se află în Iași, la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” Iași.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iași a hotărât repartizarea în județ a unui număr de 45.502 afișe de campanie de vaccinare destinate acțiunilor de prevenire în combaterea infecțiilor COVID-19 – acțiunea fiind parte a unei campanii de informare a populației.
În total, în județul Iași au ajuns, în primă etapă, 260 de seruri pentru imunizarea personalului medical.





