UN COPIL ÎN VÂRSTĂ DE DOI ANI A CĂZUT DE LA ETAJUL PATRU AL UNUI BLOC

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că un copil a căzut de la etajul IV al unui bloc situat pe strada Fermelor, din Piatra Neamț.
Din primele informații a reieșit că un copilaș, în vârstă de 2 de ani, din Piatra Neamț, în timp ce se afla la etajul IV al unui bloc, s-ar fi rezemat de fereastră, moment în care ar fi căzut la parterul blocului.
În urma impactului, a suferit leziuni, fiind transportat la o unitate medicală, pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate. Mama copilului a suferit un șoc, fiind chemată ambulanța.
Se pare că micuțul s-ar fi sprijinit pe fereastră, a alunecat și a căzut.
Dosar penal după ce copilul a căzut de la etajul 4
Polițiștii nemțeni au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, după ce copilul de 2 ani a căzut de la etajul 4.
Oamenii legii fac în continuare cercetări pentru a stabili, cu exactitate, modul în care s-a produs evenimentul.
Surse din anchetă susțin că băiatul ar fi profitat de un moment de neatenție al mamei și s-ar fi cocoțat pe câteva perne și un scaun aflat la baza ferestrei, a alunecat și a căzut.






