Minoră prinsă la volan. Martora, mama sa
O minoră în vârstă de 17 ani a fost surprinsă miercuri după-amiază la volanul unui autovehicul pe raza comunei Putna. După ce au oprit-o pentru control, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au constatat că tânăra este însoțită de mama sa, proprietara de drept a mașinii.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit faptul că, tânăra de 17 ani nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie auto.
De asemenea, în autoturism se afla în calitate de pasager şi proprietara vehiculului, mama tinerei de 17 ani.
Potrivit unui comunicat emis joi de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, mama conducătoarei auto i-a încredințat autoturismul minorei pentru a fi condus pe drumurile publice de pe raza comunei Putna, știind că aceasta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere” și „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus unei persoane despre care se ştie că nu deţine permis de conducere”. Acesta urmează să fie soluţionat procedural.






