Manuscrise de Galileo Galilei și Isaac Newton, dar și picturi de Goya, descoperite de Poliția Română într-o casă din Neamț

Share:

Poliția Română a anunțat că a descoperit, în județul Neamț, cărți și manuscrise vechi în valoare de peste 2.500.000 de lire sterline, susceptibile a fi fost sustrase din Londra. Captura s-a realizat în urma cooperării judiciare internaționale cu autoritățile din Marea Britanie și Italia.

Cărțile includ opere din secolul al XVII-lea ale astronomului italian Galileo Galilei și ale omului de știință Isaac Newton, precum și ale pictorului spaniol Francisco Goya, potrivit unui comunicat al poliției.

La data de 16 septembrie 2020, polițiștii Direcției de Investigații Criminale din Poliția Română și procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul I.P.J. Neamț, au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Neamț, în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile judiciare din Marea Britanie.

În urma activității desfășurate, au fost descoperite mai multe obiecte de patrimoniu, respectiv cărți și manuscrise vechi, despre care există indicii că ar fi fost sustrase din Anglia, în perioada 2017 – 2019.

Bunurile de patrimoniu fuseseră sustrase în ianuarie 2017, în Feltham, Londra. Cărțile, care includ opere din secolul al XVII-lea ale astronomului italian Galileo și ale lui Isaac Newton, precum și ale pictorului spaniol din secolul al XVIII-lea Francisco Goya au o valoare totală de peste 2,5 milioane de lire sterline. Acestea opere sunt de importanță internațională și sunt de neînlocuit.

Persoanele bănuite de comiterea faptelor sunt arestate preventiv în Anglia.

Activitățile au fost derulate în cadrul unei echipe comune de anchetă (JIT BROOKS), constituite între autoritățile judiciare din România, Anglia și Italia, iar ancheta s-a desfășurat sub egida EUROJUST, cu sprijinul EUROPOL.

 

Share:

Lasă un răspuns