La Galați a fost inaugurată prima parcare multietajată, cu teren de sport, din oraș și din sud-estul țării
Primarul municipiului Galați Ionuț Pucheanu a anunțat luni că, la Galați, în cartierul Mazepa a fost inaugurată prima parcare multietajată cu teren de sport din sud-estul țării.
Parcarea este dotată cu sisteme pentru eficienţa energetică (iluminat LED cu senzor de proximitate şi aprindere în cascadă), panouri solare de producere a apei calde, spaţii încălzite, sisteme de control al accesului, sistem de monitorizare video şi 20 puncte de încărcare electrică pentru maşini nepoluante, potrivit AGERPRES.
În prima etapă sunt atribuite 180 de locuri de parcare celor care locuiesc în zonă.
Suprafaţa construită a parcării este de 1.937,67 metri pătraţi, cu o arie desfăşurată de 7.905,23 metri pătraţi.
Valoarea investiţiei a fost de 14,5 milioane lei, suma incluzând dotările, îmbunătăţirea terenului de fundaţie şi devierea reţelelor.