Minoră de 11 ani a părăsit voluntar locuința
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman – Biroul de Investigații Criminale au depistat minora de 11 ani, din Roman, dispărută la data de 5 iulie a.c.
La data de 6 iulie a.c., în urma activităților de căutare desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman, Biroul de Investigații Criminale – Compartimentul Supravegheri Judiciare și Urmăriri, a fost depistată minora de 11 ani, dispărută la data de 5 iulie a.c., pe o stradă din localitate.
Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că, pe perioada dispariției, aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni.
În fapt, la data de 6 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Roman au fost sesizați de către o femeie de 38 de ani, din Roman, despre faptul că, în ziua de 5 iulie a.c., fiica sa, de 11 ani, a părăsit în mod voluntar domiciliul și nu a mai revenit.
Sursa: IPJ Neamț