ISU Neamț: Raport de evaluare a activității desfășurate în anul 2020

Activitatea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț a vizat cu prioritate, în anul supus evaluării, trei dintre cele cinci domenii de acțiune esențiale în managementul situațiilor de urgență: prevenire, pregătire și răspuns, reușind să asigure monitorizarea cât mai eficientă a situațiilor de urgență, concomitent cu dezvoltarea capacității de răspuns.
Anul 2020 a fost cel mai complex din istoria Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț deoarece suplimentar față de gestionarea situațiilor de urgență specifice județului a fost necesară alocarea de resurse pentru gestionarea pandemiei de SARS CoV-2, aspect ce a presupus operaționalizarea Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției și transportul de persoane suspecte și confirmate.
În anul 2020, activitatea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al Județului Neamț s-a axat pe îndeplinirea obiectivelor instituționale subsumate salvării vieții și asigurării protecției comunităților, în colaborare cu celelalte servicii publice deconcentrate sau descentralizate și organizațiile reprezentate în Comitetul județean pentru situații de urgență.
Prin activitatea desfășurată în anul 2020, apreciem că Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț și-a îndeplinit misiunea de asigurare a protecției vieții și a bunurilor concetățenilor noștri față de acțiunea distructivă a focului, apei, altor dezastre sau a munițiilor rămase neexplodate din timpul războiului, cu încadrarea riguroasă în bugetul alocat.
Vezi raportul complet al activităților desfășurate
Evaluarea activitatii ISUNTFaceBook ISU Neamț





