Fără permis în trafic și inducere în eroare a organelor judiciare
Pe 19 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către un bărbat de 38 de ani cu privire la faptul că, prin întrebuințarea de acte de violență, o persoană i-a sustras o sumă de bani și un lanț din aur.
În urma cercetărilor a reieșit că, la data de 19 aprilie a.c., bărbatul în cauză ar fi condus un autoturism pe raza municipiului Roman, fără a poseda permis de conducere, până în apropierea unei societăți comerciale, unde s-ar fi întâlnit cu un bărbat de 46 de ani, care i-ar fi cerut o sumă de bani pe care cel în cauză i-o datora. Întrucât a refuzat să o restituie, bărbatul de 46 de ani l-ar fi lovit, moment în care acesta a fugit și a sesizat Poliția.
Verificările au stabilit faptul că bărbatului de 38 de ani nu i-au fost sustrase bunuri sau valori.
Pe 23 aprilie a.c., în baza probatoriului administrat, bărbatul de 38 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și inducerea în eroare a organelor judiciare.
De asemenea, polițiștii continuă cercetările și față de bărbatul de 46 de ani, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Astăzi, cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Sursa: IPJ Neamț