Două persoane dispărute sunt căutate de polițiști

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai Postului de Poliţie Dulceşti continuă activitățile de căutare în vederea depistării numitului TOMULEŢ IOAN, de 51 de ani.
Astăzi, 18 august, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Dulcești au fost sesizați de către o femeie, de 39 de ani, din Dulceşti, despre faptul că fratele său TOMULEŢ IOAN, de 51 de ani, a părăsit în mod voluntar domiciliul în data de 15 august 2020 şi nu a mai revenit.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul a plecat în repetate rânduri de la domiciliu, pe perioade scurte de timp.
Semnalmente: înălţime – 1,75 m, greutate – 120 de kilograme, păr şaten grizonat cu calviţie frontală, ochi căprui, fără semne particulare.
La momentul dispariţiei, acesta era îmbrăcat cu o bluză de culoare gri, treining de culoare bleumarin, fiind încălţat cu adidaşi negri.
Polițiștii au efectuat verificări pe raza localităţii şi în împrejurimi, în vederea depistării acestuia.
Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție!
**
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale și cei ai Poliţiei municipiului Roman caută o minoră, de 12 ani, care a plecat de la domiciliu ieri, 17 august 2020 şi nu a mai revenit.
Astăzi, 18 iulie, în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Roman au fost sesizați de către o tânără de 28 de ani, din Roman, despre faptul că, la data de 17 august 2020, fiica sa VĂIDEANU ANA-MARIA, de 12 ani, a părăsit în mod voluntar domiciliul și nu a mai revenit până în prezent.
Semnalmente: înălţime – 1,70 m, greutate – 50 – 55 de kilograme, păr negru, lung, ochi căprui, fără semne particulare.
La momentul dispariţiei, minora era îmbrăcată cu un tricou roșu cu alb, pantaloni scurți albaștri, fiind încălţată cu adidași albaștri.
Polițiștii au efectuat verificări pe raza municipiului Roman și în localitățile limitrofe, în vederea depistării acesteia.
Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție!
Sursa: IPJ Neamț






