Crăciun în pandemie. Ce restricții sunt în vigoare?
În acest sărbătorim al doilea Crăciun în pandemie, dar, spre deosebire de anul trecut, avem de respectat mult mai puține restricții față de anul trecut.
Pe scurt, nu mai există restricții de circulație pe timpul nopții, masca în spațiile deschise neaglomerate nu mai este obligatorie, iar oamenii pot petrece Ajunul în restaurante, asta doar dacă sunt vaccinați, trecuți prin boală sau fac dovada unui test negativ COVID.
La începutul lunii decembrie, Guvernul a adoptat mai multe măsuri de relaxare propuse în contextul sărbătorilor de iarnă, dar și după ce România a intrat pe un val descendent cu sub 1.000 de infectări zilnice. Printre ele se numără renunțarea la carantina de noapte pentru nevaccinați și purtarea măștii în aer liber.
În Ajunul Crăciunului dar și de Revelion, localurile vor fi deschise toată noaptea, însă regula privind accesul persoanelor rămâne valabilă.
În restaurante au voie doar persoanele vaccinate, cele trecute prin boală sau cele care prezintă rezultatul negativ al unui test COVID, fie PCR, fie antigen și localurile pot fi ocupate doar în proporție de 50%.
Petrecerile în aer liber în noaptea de Revelion vor fi permise în acest an.
Vezi hotararea CNSU 112 din 7.dec.2021
Instagram InfoNeamț