Controale și sancțiuni pentru nepurtarea măștii

Conform unui comunicat al IPJ Neamț, în perioada 26 – 27 decembrie, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.
Pe timpul nopții, polițiștii nemțeni fac controale pentru a verifica respectarea măsurilor pentru combaterea COVID-19.
Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, peste 150 de polițiști și polițiști locali, împreună cu reprezentații celorlalte instituții implicate au intensificat activitățile de verificare în zonele aglomerate din mediul urban şi rural, precum și restaurante, terase, dar şi în mijloacele de transport în comun.
Au fost organizate 9 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri precum și mijloacele de transport în comun.
În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 13 societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 35 de mijloace de transport și au fost legitimate 1.056 de persoane.
Echipele de control au depistat 57 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/ 2020. De asemenea, o sancțiune contravențională a fost aplicată unui operator economic pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 7.000 de lei.

Reamintim că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu următoarele excepții motivate de:
– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
– deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
De asemenea, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț vă recomandă să conștientizați importanţa măsurilor necesare, precum şi efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infecției cu Covid-19.
Astfel, măsurile au caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul abordării unei conduite preventive, responsabile, de către fiecare persoană, pentru a limita riscul de infectare.
Scopul activităţilor desfăşurate de poliţişti nu este acela de a sancționa cetățenii, ci de a limita răspândirea virusului Covid-19. Sancțiunile sunt aplicate doar ca urmare a încălcării normelor legale, iar cuantumul acestora se stabilește prin evaluarea obiectivă a fiecărei situații constatate.
Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.
Sursa: IPJ Neamț





