Controale în restaurante, localuri și mijloace de transport în comun
În perioada 22 -23 aprilie, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii și reprezentanții celorlalte autorități cu atribuții în domeniu au continuat acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Pentru prevenirea și limitarea riscului de răspândire a virusului SARS-CoV-2, peste 190 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, împreună cu celelalte instituții implicate, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară la nivelul județului Neamț.
Au fost organizate 8 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate zonele aglomerate, restaurantele și localurile publice, centrele comerciale și mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de Covid-19.
Conform IPJ Neamț, în cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 41 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 44 de mijloace de transport.
Echipele de control au aplicat 42 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind protecția individuală și a măsurilor privind carantina/izolarea.
Alte 5 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 16.000 de lei.
Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.
Recomandăm oamenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19.
Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.
Amenzi uriașe de peste 60.000 de lei, pentru nemțenii care nu au purtat masca