Bărbat agresat fizic în localitatea Dulcești
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Dulcești au probat activitatea infracțională a unui bărbat de 32 de ani, din Dulcești, bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Ieri, 10 februarie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost alertați de fratele bărbatului agresat, în vârstă de 32 de ani.
Polițiștii au dat curs sesizării și s-au deplasat imediat la fața locului, unde au constatat faptul că, în timp ce un bărbat de 35 de ani, se deplasa împreună cu fratele său și o altă persoană pe un teren viran din localitatea Dulcești, s-ar fi intersectat cu un bărbat de 32 de ani, din aceeași localitate.
Între cei doi bărbați au intervenit mai multe discuții contradictorii și asa s-a ajuns la un conflict. Ca urmare a acestui conflict bărbatul de 32 de ani, l-ar fi agresat cu un obiect tăietor-înțepător pe cel de 35 de ani, după care a părăsit locul faptei.
Mobilizarea imediată a polițiștilor a condus la identificarea și prinderea la scurt timp a persoanei bănuite de comiterea faptei.
În urma cercetărilor preliminare acuzatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, și în cursul zilei de astăzi, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Sursa: IPJ Neamț