Andrei Ciubotaru este noul Arhitect Șef al Municipiului Piatra-Neamț

Foto: Primaria Municipiului Piatra Neamt
Primăria Municipiului Piatra Neamț, a anunțat că Andrei Ciubotaru este noul Arhitect Șef al Municipiului Piatra-Neamț.
Andrei Ciubotaru, a câștigat în data de 02 martie, concursul organizat de Primăria Municipiului Piatra Neamț.
În vârstă de 52 de ani, Andrei Ciubotaru este absolvent al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și a profesat în mediul privat timp de 25 de ani. Este membru al Registrului Urbaniștilor din România.
Această mutare reprezintă pentru mine o ieșire din zona de confort, respectiv partea de proiectare în care am profesat 25 de ani și, în același timp, o încercare de a aduce un suflu nou în ceea ce privește relația proiectant – administrație locală, dar și cetățean – primărie. Pornesc cu foarte mult entuziasm pe acest drum și îmi doresc să eficientizez activitatea Direcției de Urbanism, a declarat arh. Andrei Ciubotaru.
Am încredere în arhitectul Andrei Ciubotaru pentru că este genul care știe să îmbine arhitectura modernă cu cea clasică. Cred că este omul potrivit să pună pe planșă și în aplicare conceptul de #nouaPiatra. Aici, de cealaltă parte a baricadei, va avea ocazia să vină cu soluții, să le implementeze, alături de provocarea de îmbunățire a colaborării dintre municipalitate și proiectanți. Îl felicit și îi doresc mult succes și multă putere de muncă. Pornește la acest drum cu o mare responsabilitate, în condițiile în care pietrenii au așteptări mari de la noua noastră echipă, a declarat primarul Andrei Carabelea.
Concursul pentru ocuparea acestei poziții a constat în patru probe, respectiv probă de limba engleză, probă de competențe în aplicații grafice pentru module de arhitectură, proba teoretică și interviul. Andrei Ciubotaru își va începe activitatea la Primăria Piatra-Neamț la sfârșitul lunii martie.
Primăria Municipiului Piatra Neamț face angajări. Iată ce posturi sunt scoase la concurs
Instagram InfoNeamț
Pe InfoMoldova.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați.
Contactați-ne: infodinmoldova@gmail.com