Amenzi pentru cei care nu respectă prevederile Ordonanței nr. 3

În cursul zilei de ieri, amenzile date de către polițiștii nemțeni, angajați cu supervizarea drumurilor publice în scopul respectării Ordonanței Militare nr. 3 au variat de la suma minima de 100 lei până la 5000 lei.
Mulți dintre aceștia nu aveau declarația la ei, alții o aveau dar nu era completată sperând să treacă și de data aceasta neobservați. Nu aveau motive întemeiate pentru faptul că au părăsit locuința.
Totodată, în data de 26 martie 2020, în colaborare cu agenții Poliției Municipiului Piatra Neamț, 45 de polițiști locali din cadrul Poliției Locale Piatra Neamț au verificat un număr de 680 de personae aflate în autoizolare la domiciliu.
Potrivit Ordonanței Militare 3/2020, art. 1, persoanele care circulă în afara locuinței fără a avea motivele prevăzute în Ordonanța Militară 3/2020 și fără a deține declarațiile pe proprie răspundere sau adeverințele de la angajator ori legitimațiile de serviciu, sunt supuse sancțiunilor contravenționale (amenzi cuprinse între 100 și 5000 de lei), conform art. 28, O.U.G. 1/1999. Iar pentru persoanele juridice, amenzile variază între 1000 lei și 70.000 lei.
Sursa: www.politialocalaneamt.ro
Foto: IPJ Neamț
Explicații privind motivele întemeiate pentru care putem părăsi locuința :
Video – Poliția Română
Ordonanța Militară nr. 3 din 2020 a intrat în vigoare!#PolițiaRomână
Publicată de Politia Romana pe Miercuri, 25 martie 2020